Cele trei elemente principale care formează Karate-ul Kyokushin ca întreg, sunt cei trei „K”, respectiv: „Kihon”, „Kata”, „Kumite”, traduse prin „tehnică”, „formă” şi „luptă”.
„Kihon” – este o mişcare de bază sau fundamentală în tehnicile unei arte marţiale. De asemenea, kihon-ul este studierea uneia sau a mai multor mişcări fundamentale dintr-un procedeu tehnic, studiere repetată până ce mişcarea ajunge să fie aproape instinctivă, atingând totodată, după mii şi mii de repetări, perfecţiunea ei. Tot în cadrul Kihon-ului, se practică înşiruirea de tehnici şi poziţii, atât de bază cât şi avansate, ce au ca scop dezvoltarea şi menţinerea capacităţilor motrice şi coordinative ale practicanului. Kihon-ul este baza unei discipline marţiale, locul unde revenim „la origine” de fiecare dată, fie că întâmpinăm dificultăţi în executarea unei tehnici, fie că am atins perfecţiunea. Tot timpul ne întoarcem la baze, deoarece bazele sunt temelia universului.
„Kata” – în traducere liberă înseamnă „formă” sau „înlănţuire”. În toate artele marţiale, „Kata” este o luptă imaginară constituită fie din elemente de bază ale unui procedeu tehnic, fie din elemente tehnice avansate, executate lent sau rapid, cu „tehnicitate”. Kata-urile sunt studiate atât pentru perfecţionarea procedeelor tehnice, cât şi pentru valoarea lor estetică – frumuseţea şi armonia mişcărilor. Kata este coregrafia atacului, a apărării, dar şi a neutralizării adversarului. Totodată, kata-urile se consideră a fi forme ritualice ale procedeelor tehnice şi ale mişcărilor. Toate kata-urile încep şi se termină cu salutul adresat altarului („Kamiza” – numit şi „sediul celor de Sus”), dar şi maestrului şi asistenţilor săi. Cel mai important în executarea unui kata este trăirea lui. Deşi cei neiniţiaţi consideră kata a fi o formă de „balet”, aceasta ascunde multe taine. La kata, lupta din interior trebuie să fie cu mult mai mare decât ce s-ar putea vedea în exterior în orice situaţie. Asta face diferenţa dintre un practicant care execută perfect înşiruirea tehnicilor, şi altul care în plus faţă de acesta, o trăieşte la maxim.
„Kumite” – în traducere înseamnă „asalt”, în care obiectivul principal este acela de a lăsa la pământ adversarul. Până la lupta propriu-zisă, de regulă numai într-un context organizat competiţional, se practică „Kihon-Kumite”, adică studierea uneia sau mai multor tehnici executate din poziţia de luptă, efectuând tehnicile în gol, fără partener. Ulterior, practicantul se va antrena în disciplina luptei cu un partener, repet, partener nu adversar. Spun partener deoarece cei 2 practicanţi vor executa tehnicile cu control, cu viteză, dar fără a-şi lovi cu toată forţa partenerul de antrenament. Acest mod de antrenament se numeşte „Sparring”. Sparring-ul, este şi el folosit pentru antrenarea de aplicare a diverselor tehnici într-o situaţie de luptă, dar cu contact direct, nu în gol ca la Kihon-Kumite. De asemenea, sparring-ul este o parte extrem de importantă a formării, nelipsită fiind de celelalte două ramuri la fel de importante, respectiv Kihon şi Kata. Nu mă pot avânta într-o luptă, fie ea competiţională sau de orice natură, dacă eu nu lucrez unitar cei trei „K”.
Întrecerile sportive de competiţie sunt o parte importantă a karate-ului Kyokushin. Acestea, pe fiecare continent, sunt organizate pe tot parcursul anului de către fiecare federaţie în parte, dar cele mai mari având loc în Japonia. În cazul în care acestea sunt transmise pe TV sau LIVE pe internet, acestea atrag un public de mii de oameni nu numai din rândul japonezilor. Mii de oameni din toate colţurile lumii vin în Japonia atunci când se ţine anualul „World Open Kyokushin Karate Tournament”. În general, regulamentul competiţiilor de knockdown kyokushin karate prevede organizarea concurenţilor în funcţie de vârste (copii, juniori, U22, seniori), categorii de greutate, sau turneele OPEN, unde nu se ţine cont de greutatea sportivilor. Regulile de knockdown karate marca Karate Kyokushiun reglementează ca punctele să fie acordate pentru doborârea adversarului la podea în urma loviturior de picioare şi/sau pumni. De obicei în aceste competiţii este interzisă orice forma de brutalitate. Tehnicile de braţ la cap, faţă gât şi coloană sunt total interzise. Totodată, acele turnee din 4 în 4 ani de Kyokushin karate sunt cunoscute în întreaga lume şi sub numele de „Jocurile Olimpice de Karate”.
Participarea la o competiție este modul în care un karateka[1] Kyokushin îşi testează curajul şi dorinţa de a învinge un adversar. Multe competiții „marca” Kyokushin karate, au o deschidere mare, şi permit practicanţilor de karate să concureze din orice stil de arte marţiale de contact.
Spre deosebire de unele forme de karate, Kyokushin karate dovedeşte un mare accent al contactului complet în luptă, care la seniori este executat fără mănuşi sau echipament de protecţie; fără a lovi cu braţele la cap, iar picioarele neavând restricţie, leziunile la cap sunt mult mai rare ca în box spre exemplu.
În acest sens, fiind foarte accesbil doritorilor de arte marţiale de contact, Kyokushin Karate devine un aliat de nădejde în vedere şlefuirii şi temperării spiritelor luptătoare.
[1] Karateka = cel care practică disciplina karate
Pe lângă cele menţionate anterior, alte concepte foarte importante folosite în toţi cei trei piloni ai karate-ului Kyokushin (respectiv Kihon, Kata, Kumite) sunt: „Kime” şi „Ki-ai”.
Kime-ul este cel mai important lucru în orice ramură a artelor marţiale. Kime-ul semnifică concentrarea tuturor forţelor fizice şi psihice fie asupra unui singur punct, fie asupra propriului hara[1], fie asupra unei ţinte sau asupra unui punct situat prin ţintă dincolo de ţintă, cu o acţiune pătrunzătoare şi nimicitoare. Este „hotărârea ultimă”, care mobilizează întreaga fiinţă într-un unic moment şi o unică mişcare. Altfel zis, Kime este eficienţa pură.
Kime-ul poate fi însoţit uneori şi de „Ki-ai”. Ki-ai-ul este o formă suplimentară de concentrare a energiei. Unele scrieri traduc acest Ki-ai prin „strigătul care dă viaţă, care pune în mişcare”. Ernest John Harrison în 1913, în cartea sa „Spiritul luptător al Japoniei” spune despre Ki-ai că ar fi „arta de a concentra perfect toată energia fizică şi mentală asupra unui obiect dat, cu hotărârea de nezdruncinat de a-l da gata sau de a-l supune”. Ki-ai-ul este strigătul de luptă care poate fi în stare să paralizeze pentru o fracţiune de secundă activităţile psihice ale adversarului în luptă. Acest strigăt îi permite celui ce face în acea clipă o anumită mişcare să extirpe din sufletul său orice alt gând în afara celui al energiei pure, al Ki-ului[2]. De asemenea, experţii japonezi ai artelor marţiale specifică faptul că un Ki-ai permite eliberarea într-un timp foarte scurt a unei forţe mentale şi psihice importante, forţa ale cărei vibraţii ar putea chiar să influenţeze sau să modifice percepţia despre mediul înconjurător a celui ce percepe Ki-ai-ul.
Autor: Sensei Damian T.V. DEHELEANU
[1] „hara” = punctul de echilibru al corpului omenesc şi sursa energiei – se găseşte la 4cm dedesubtul ombilicului. În cultura chinezească are numele de tanden – jp. Dantian.
[2] Chn. Qi
